Ascultarea activă

 

Ce este şi de ce este importantă ascultarea activă?

Comunicare este cheia dezvoltării şi menţinerii unei bune relaţii între copii şi părinţi, sau copii şi educatori. Când spunem „comunicare“, cei mai mulţi dintre noi ne gândim la partea verbală, dar nu doar vorbitul face parte din comunicare. Ascultarea este o parte critică a comunicării, o parte poate chiar mai importantă decât vorbitul, mai ales atunci când punem bazele relaţiei noastre cu copiii. Pe măsură ce copiii ajung adolescenţi, nevoia de a avea părinţi care să-i asculte activ este tot mai mare.
Toată lumea vrea să fie ascultată, iar copiii nu fac excepţie. La fel ca adulţii, copiii vor să fie înţeleşi, apreciaţi, respectaţi şi iubiţi. Dar, cum transformăm ascultatul în ascultare activă?

Ascultarea activă este:

  • Ascultarea onestă, atentă şi deschisă;
  • Capabilă să mediteze la mesajul transmis;
  • Bazată pe empatie faţă de sentimentele vorbitorului.

De exemplu:
Dacă cel mic se întoarce de la grădiniţă şi vă spune: „Îl urăsc pe Dan. Nu mă lasă să mă joc cu el şi nici nu-mi dă jucăriile lui.“ Cum reacţionaţi?
Unii părinţi pot spune: „Şi care-i problema? Joacă-te cu alţi copii.“ În acest caz, părinţii ignoră şi resping sentimentele copilului. Acest răspuns implică: „Nu-i nicio problemă, lasă că ştiu eu ce gândeşti tu.“
Pe de altă parte, părinţii pot spune: „Eşti supărat pe Dan pentru că nu te lasă să te joci cu el?“ Un asemenea răspuns arată că ascultaţi activ. Printr-un răspuns în care aţi repetat o parte din ceea ce v-a comunicat copilul, îl încurajaţi să vă spună mai multe. Discuţia va continua: „Da, ieri m-a lăsat să mă joc, dar astăzi n-am avut jucăriile cu mine.“, iar dumneavoastră îi puteţi răspunde: „Deci Dan vrea să aduci şi tu jucării, ca să vă jucaţi împreună.“ Este o metodă eficientă de a ajunge la capătul problemei.
Ascultarea activă necesită timp, dar o atitudine răbdătoare şi înţelegătoare îl face pe copil să renunţe la atitudinea defensivă, deschizându-se unei comunicări pozitive.
În ascultarea activă, semnalele non-verbale sunt extrem de importante. Cei care ascultă trebuie să fie atenţi la felul în care îşi arată reacţiile faţă de ceea ce li se comunică. Reflectaţi la informaţiile aflate: „Vrei să spui că…“, Ai spus că…“.

Ce ne face să nu ascultăm activ

  • Lipsa atenţiei, repezirea: „Te rog să vorbeşti despre altceva. Nu te mai gândi la asta.“
  • Cearta şi critica: „Eşti aşa de…“, „De câte ori ţi-am spus să nu mai faci asta“, „De ce-ai făcut aşa ceva?“, „Nu ţi-e ruşine să faci aşa ceva?“, „Ai făcut o tâmpenie. Eşti prost, sau cum?“.
  • Critica faţă de copil fără a cunoaşte întreaga problemă: „Mereu te cerţi cu alţi copii.“, „Tot timpul de bagi în astfel de situaţii“, „E numai vina ta…“.
  • Denigrarea: „Doar asta ştii să faci?“, „Eşti o pacoste. Nu faci nimic ca lumea“.
  • Întreruperea: Adulţii întrerup de multe ori copiii folosind expresii ca „Dar…“, „Hai mai bine să…“, „De ce să nu…“, pentru a-şi face cunoscut punctul lor de vedere, şi nu pentru a-i asculta pe copii.
  • Oferirea de sfaturi, soluţii şi lecţii pentru a expedia discuţia: „Fii atent ce trebuie să faci. Întâi…“, „Nu exagera. Nu-i aşa de important.“, „Ţi-am explicat deja…“.
  • Mila excesivă: „Este îngrozitor! De ce numai lucruri de genul ăsta ţi se întâmplă mereu?“, „Săracul de tine. Iar te-ai certat cu un coleg?“. Comentariile de acest gen nu-i fac pe copii decât să se simtă slabi şi mai puţin încrezători.
  • Ordine, ameninţări: „Fă-ţi temele acum, termină cu poveştile!“.

Încercaţi, în schimb, să experimentaţi „Copiii vorbesc, adulţii ascultă.“ De prea multe ori auzim fără să ascultăm, la fel cum privim fără a vedea cu-adevărat.