Autismul – diagnostic şi tratament

Ce este autismul?

Autismul este o tulburare pervazivă de dezvoltare, care afectează viaţa copiilor pe următoarele paliere: social, limbaj, cognitiv, motor.
Primele semne ale autismului apar în jurul vârstei de un an, când părinţii observă de obicei următoarele: copilul nu răspunde la propriul nume, nu vorbeşte/vorbeşte fără sens, are stereotipii, fixaţii şi comportamente indezirabile –agresive şi autoagresive ca răspuns la cerinţele persoanelor din jur sau la schimbările de mediu.

Ce este de făcut?

În primul rând, spuneţi toate aceste nereguli medicului pediatru/medicului de familie. Acesta vă poate recomanda un specialist (psiholog sau psihiatru) pentru o evaluare a copilului. În cazul în care medicul nu observă sau nu este de acord cu temerile dumneavoastră şi vă spune: “Nicio problema, lăsaţi-l, îşi revine!”, apelaţi la un psihiatru/psiholog. În cazul în care şi aceştia vă spun că nu aveţi motive de îngrijorare, însă dumneavoastră continuaţi să vedeţi probleme cu care alţi părinţi nu se confruntă, apelaţi la alt specialist.

După diagnosticare

În cazul în care copilul a primit deja un diagnostic (autism/tulburare de spectru, Asperger, note autiste), este necesară începerea unei intervenţii terapeutice. Terapia ABA este cea care a dat cele mai bune rezultate în cazul recuperării copiilor cu probleme din acest spectru (şi nu numai).

Ce înseamnă TERAPIA ABA?

Terapia ABA este analiza comportamental aplicată, prin care copilului îi sunt predate toate abilităţile pe care nu le stăpâneşte bine, conform vârstei sale. Această predare se face „pe paşi“, ţinându-se cont de vârsta sa cronologică şi mintală, de problemele comportamentale şi de gradul de afectare. Dacă, de exemplu, copilul nu vorbeşte deloc, însă îşi comunică dorinţele prin semne: vă duce de mână la baie, vă arată obiectele dorite, etc, (comunicare non verbală) intervenţia în acest domeniu se începe prin a-i încuraja copilului comunicarea verbală, nu prin a-l forţa să vorbească. Începeţi mereu din punctul imediat neputinţei copilului. Exemplu: dacă ştie să mănânce singur, însă nu acceptă fără TV, atunci începeţi intervenţia de la problema cu care se confruntă: continuaţi să îi cereţi să mănânce SINGUR, însă FĂRĂ TV. Folosiţi o recompensă foarte puternică (alta decât TV) pentru că accepta să mănânce fără. După ce a terminat de mâncat, copilului i se poate da televizorul ca recompensă. Nu vă întoarceţi niciodată asupra acelor abilităţi pe care le stăpâneşte foarte bine. (Exemplu: ştie să se îmbrace singur, însă i se introduce program special.)
Pentru a nu se crea astfel de situaţii, apelaţi la un coordonator. Atenţie însă pe cine alegeţi. Primul pas pe care acesta trebuie să-l facă este EVALUAREA copilului. Dacă persoana aleasă nu începe cu evaluarea, renunţaţi la colaborare.
Dacă se porneşte fără evaluare, nu aveţi de unde să ştiţi în ce stadiu este copilul. Este ca o intervenţie chirurgicala fără analize.
Dacă programul de intervenţie comportamentală este sub nivelul cunoştinţelor copilului, atunci acesta nu progresează, ci stagnează sau regresează. Dacă însa programul este peste nivelul cunoştinţelor copilului, creează frustrări ce duc la agresivitate.

Terapia ABA trebuie aplicată pe toate palierele vieţii copilului: social (copilul este învăţat să interacţioneze cu alte persoane şi cu mediul: să dezvolte abilitaţi compatibile cu societatea, fără autostimulări, fixaţii etc), comunicare (copilul este învăţat să comunice funcţional, prin limbaj verbal/nonverbal, nu prin comportamente indezirabile: ţipat, muşcat etc), motor (copilului îi sunt dezvoltate abilităţile motrice unde are dificultăţi: urcatul scărilor alternativ, aruncat/prins mingi etc), cognitiv (copilul învaţă abilităţi necesare integrării atât în viaţa socială/familială, cât şi în mediul educaţional: obiecte, numere, colorat etc).
ABA nu înseamnă „terapie la masă, în camera copilului“, aşa cum se afirmă de foarte multe ori.
ABA înseamnă implicare. Fiecare persoană din anturajul copilului are rolul său în recuperarea acestuia. ABA înseamnă expunere: copilul are nevoie de expuneri la toate situaţiile de viaţă care se pot ivi în viaţa unui individ. Nu încercaţi să evitaţi situaţiile frustrante/care creează comportamente problemă, ci înfruntaţi-le şi învăţaţi să le faceţi faţă şi să le modificaţi.

Monica Berceanu, psihopedagog/logoped/terapeut comportamental ABA
www.abamoddeviata.wordpress.com