Copiii şi sentimentele lor

 

Ca părinţi, suntem zi de zi copleşiţi de o mulţime de sentimente şi ne găsim, nu rareori, în imposibilitatea de a face faţă cerinţelor copiilor. Suntem copleşiţi de întrebări sau afirmaţii ca: „Mi-ai dat cana roz, o voiam pe cea verde!“, „Nu vreau să mănânc asta!“, „De ce să dorm? Nu mi-e somn!“, „M-a lovit! A dat în mine..“.

Vă propunem să analizăm câteva situaţii pentru a vedea cum interacţionează sentimentele părinţilor cu cele ale copiilor.
Copilul: Mami, mi-e somn.
Mama: N-are cum să-ţi fie somn. Tocmai ai dormit.
Copilul (mai tare): Ba, mi-e somn!
Mama: Nu ţi-e somn, eşti doar adormit. Hai, îmbracă-te.
Copilul (smiorcăit): Nuuu, mi-e somn!

Copilul: Mi-e cald. E cald aici.
Mama: E răcoare. Ţine puloverul pe tine.
Copilul (încercând să-şi dea puloverul jos): Nu, mi-e cald!
Mama: Am spus să ţii puloverul pe tine!

Copilul: M-am plictisit de emisiunea asta.
Mama: E interesantă.
Copilul: E naşpa.
Mama: E educativă.
Copilul: E o prostie!
Mama: Nu vorbi urât!

Puteţi observa cum, ignorând sentimentele copiilor şi ceea ce încearcă să transmită, conversaţiile se pot transforma cu uşurinţă în ceartă. De multe ori, adulţii au tendinţa de a ignora sentimentele copiilor şi de a le impune acestora ce să simtă: „Nu ţi-e cald“, „Nu ţi-e somn“, „Emisiunea e educativă, nu plictisitoare“.
Pasul următor pentru a înţelege mai bine sentimentele copiilor este să privim lucrurile şi din punctul lor de vedere: „Deci tu te simţi obosit deşi tocmai ai dormit.“, „Mie mi-e răcoare, dar pentru tine e cald aici.“

Empatie în locul negării sentimentelor

Cea mai uşoară cale de a avea o bună relaţie cu copiii este empatia. Dar empatia nu este un lucru natural pentru noi, indiferent dacă suntem părinţi sau nu. Mulţi dintre noi am crescut având sentimentele negate. Pentru a vorbi fluent „empatia“, trebuie să exersăm zi de zi. Aşadar:

Ascultaţi cu atenţie ce vă spune copilul
Încercaţi să întrerupeţi alte activităţi pe care le faceţi. Nu vă uitaţi la televizor sau strângeţi hainele din casă. Uneori, simpla ascultare şi tăcerea empatică sunt suficiente.

Admiteţi-le sentimentele cu un cuvânt: „Da…“, „Înţeleg…“, „Aşa…“
În loc să îi certaţi şi să le daţi sfaturi: „Nu ţi-a luat nimeni creionul roşu de pe bancă. L-ai pierdut tu, că eşti împrăştiată!“, încercaţi:
Copilul: Cineva mi-a furat creionul roşu de pe bancă.
Mama: Oh!
Copilul: L-am lăsat pe bancă când am plecat la baie şi cineva l-a luat.
Mama: Mmm
Copilul: E a treia oară când cineva îmi fură creionul.
Mama: Aha
Copilul: De-acum încolo n-o să-l mai las pe bancă. O să-l pun în penar.
Cuvinte exclamative ca „Oh!“, „Aha“, „Mmm“ alături de o atitudine caldă şi binevoitoare îl ajută pe copil să-şi exploreze sentimentele şi trăirile şi să judece singur realitatea, ajungând, de multe ori, la concluzia potrivită.

Identificaţi-le şi numiţi-le sentimentele
„Nu mai plânge. N-are nimic că a murit peştişorul din acvariu. E doar un peşte“. De obicei, când cerem copiilor să reprime un sentiment, acesta răbufneşte mai tare. În situaţia de faţă, de exemplu, copilul poate începe să plângă şi mai tare. Puteţi încerca altceva: „Îmi pare rău că a murit peştişorul. Ştiu că era prietenul tău şi că îţi plăcea de el. Ai avut grijă în fiecare zi de el. E dureros să pierzi un prieten.“ De multe ori, părinţii nu numesc anumite sentimente de teamă să nu ia amploare. Dar exact contrariul, adică nenumirea sentimentelor, le amplifică.

Raportaţi-vă la universul şi aşteptările copilului
Când copiii îşi doresc ceva ce nu pot avea, adulţii răspund explicându-le logic de ce nu pot avea acel ceva. Cu cât explică mai tare, cu atât copiii vor mai mult. Uneori, pur şi simplu înţelegând cât de mult îşi doreşte copilul acel ceva, poate salva situaţia.
Copilul: Vreau biscuiţi cu ciocolată!
Mama: Aş vrea să am în casă să-ţi pot da!
Copilul: Dar eu vreau biscuiţi!
Mama: Înţeleg cât de mult vrei biscuiţii.
Copilul: Aş vrea să îi am acum!
Mama (îmbrăţişându-l): Aş vrea să am o baghetă magică să apară o cutie mare cu ei!
Copilul (râzând): Ce altceva ai în casă?

Dacă ascultăm cu atenţie ce ne spun copiii, dacă le identificăm sentimentele printr-un cuvânt sau dacă le înţelegem dorinţele copiii se liniştesc şi situaţia se calmează iar conversaţia poate continua în mod plăcut.

Cu exemple din How to Talk So Kids Will Listen & Listen So Kids Will Talk, Scribner, A Division of Simon & Schuster, Inc. New York, 2012