Despre ADHD

 

ADHD este o tulburare comportamentală care afectează mai ales copiii şi se manifestă prin imposibilitatea acestora de a se concentra asupra unui anumit subiect sau a unei acţiuni. Netratată, poate avea consecinţe negative pe termen lung.

Prescurtarea ADHD provine din limba engleză – Attention Deficit Hyperactivity Disorder – şi înseamnă Deficit de Atenţie/Tulburare Hiperkinetică.
Vincent J. Monastra, psiholog clinician, cercetător în neurofiziologia copiilor cu ADHD, ne explică cele cinci criterii necesare pentru diagnosticarea acestei tulburări comportamentale.
Este extrem de important de precizat faptul că diagnosticarea cu ADHD nu poate fi făcută decât de medici, psihologi sau alţi profesionişti calificaţi în domeniul sănătăţii.

Criterii necesare pentru diagnosticarea ADHD

În cartea Cum să creşti un copil cu ADHD, Vincent J. Monastra afirmă:

Primul criteriu pentru un diagnostic de ADHD are legătură cu numărul de simptome de deficit de atenţie, hiperactivitate sau impulsivitate prezentate de persoană. Aceste simptome trebuie să fi fost observate pe parcursul a cel puţin şase luni.“
În Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, 2003, comportamentele de neatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate sunt descrise în felul următor:

Neatenţia

  • Incapabil adesea de a da atenţia cuvenită detaliilor ori face erori prin neglijenţă în efectuarea temelor şcolare, la serviciu sau în alte activităţi.
  • Adesea are dificultăţi în susţinerea atenţiei asupra sarcinilor sau activităţilor de joc.
  • Adesea pare a nu asculta când i se vorbeşte direct.
  • Adesea nu se conformează instrucţiunilor şi este incapabil să-şi termine temele pentru acasă, sarcinile casnice sau obligaţiile la locul de muncă (nedatorate comportamentului opoziţionist sau incapacităţii de a înţelege instrucţiunile).
  • Adesea are dificultăţi în organizarea sarcinilor şi activităţilor.
  • Adesea evită, are aversiune, nu este dispus să se angajeze în sarcini care necesită un efort mental susţinut (cum ar fi efectuarea temelor în clasă sau acasă).
  • Adesea pierde lucruri necesare pentru diverse sarcini sau activităţi (de exemplu, jucării, teme pentru acasă, creioane, cărţi, instrumente).
  • Adesea este uşor de distras de stimuli irelevanţi.
  • Adesea este uituc referitor la activităţi cotidiene.

Hiperactivitatea

  • Adesea se joacă cu mâinile sau cu picioarele sau se foieşte pe loc.
  • Adesea nu stă la locul lui în clasă sau în alte situaţii în care este de dorit să rămână aşezat.
  • Adesea aleargă în jur sau se caţără excesiv de mult, în situaţii în care acest lucru este inadecvat.
  • Adesea are dificultăţi în a se juca sau în a se angaja în activităţi distractive în linişte.
  • Adesea este în „continuă mişcare“ sau acţionează „ca şi cum ar fi împins de un motor“.
  • Adesea vorbeşte excesiv de mult.

Impulsivitatea

  • Adesea trânteşte răspunsurile înainte ca întrebările să fi fost complet formulate.
  • Adesea are dificultăţi în a-şi aştepta rândul.
  • Adesea întrerupe sau deranjează pe alţii.

Al doilea criteriu pentru diagnosticarea cu ADHD priveşte vârsta copilului la care simptomele au început să apară pentru prima dată. Pentru ca un doctor să poată diagnostica ADHD, cel puţin câteva simptome ADHD trebuie să fi cauzat dificultăţi acasă sau la şcoală înainte de vârsta de şapte ani.“

Al treilea criteriu pentru ADHD cere ca o anumită deteriorare cauzată de aceste simptome să fie prezentă în două sau mai multe medii.“ Trebuie să existe aceste manifestări acasă, la şcoală sau în cadrul altor relaţii sociale. Iar simptomele trebuie să interfereze cu activităţile copilului din aceste medii. Nu este suficient ca un copil să fie impulsiv şi neatent doar la şcoală sau doar acasă.

Al patrulea criteriu pentru ADHD cere să existe dovezi clare de deteriorare semnificativă din punct de vedere clinic în funcţionarea socială, şcolară sau profesională.“ Aici trebuie luate în considerare: prezenţa notelor mici sau a corigenţelor, când copilul are o inteligenţă medie; lipsa prietenilor – de exemplu, copilul nu are niciun prieten, indiferent de mediu; incapacitatea de a purta conversaţii cu alţi colegi sau incapacitatea de a rezolva conflicte apărute între colegi.

Ultimul criteriu pentru diagnosticarea cu ADHD cere înlăturarea oricăror alte cauze medicale pentru comportamentele menţionate mai sus. „Ştiaţi că simptomele de deficit de atenţie sunt o caracteristică a hipoglicemiei? A anemiei? A diabetului? A tulburărilor tiroidiene? A apneei în somn? A alergiilor? A insuficienţelor dietetice de zinc şi magneziu? Sunteţi conştienţi că problemele de concentrare în timpul cititului sau scrisului pot fi asociate cu dificultăţi de focalizare vizuală şi convergenţă care nu se detectează cu uşurinţă într-o examinare de rutină a acuităţii vizuale?“
Doctorul dumneavoastră trebuie să fie conştient de toate cauzele deficitului de atenţie şi să le înlăture înainte de a diagnostica ADHD.

Ca părinte, este important să prezentaţi medicului toate simptomele care vă îngrijorează, dar nu pierdeţi din vedere faptul că doar un cadru medical poate diagnostica ADHD.

Bibliografie:
Monastra, Vincent J., Cum să creşti un copil cu ADHD, Bucureşti, Editura Trei, 2011
Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale (DSM-IV-TR), Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, 2003