Două jocuri de primăvară din lumea EduTeca

Primăvara străluceşte acum în toată puterea sa. Soarele ne mângâie cu razele sale blânde şi, vorba poetului, “De-acum nu ne mai îngheaţă nasul şi picioarele”. Cele două CD-uri de primăvară EduTeca, Natura se trezeşte la viaţă şi Oamenii şi primăvara conţin fiecare în jur de 20 de jocuri cu tematică de primăvară. Zâna Primăvara şi ajutorul ei, Zbuf, vă aşteaptă! Pentru a celebra în felul nostru primăvara, vă propunem, pentru deliciul copiilor, două jocuri EduTeca.

Construieşte insecte din părţile corpului

Insectele primăverii se trezesc la viaţă. Pentru a le cunoaşte mai bine, copilul trebuie să construiască o insectă după modelul dat. Ecranul de joc este împărţit în 3 zone: în partea stângă se află insecta model, în centru, zona în care copilul va asambla insecta, iar în dreapta, zona cu elemente componente.

Jocul pune la dispoziţia copilului doar insecte de primăvară: fluture, furnică, albină, libelulă, buburuză, pentru a reda cât mai bine datele acestui anotimp. Pentru fiecare insectă, copilul trebuie să tragă din partea dreaptă partea corespunzătoare modelului: capul, corpul, picioruşele şi aripile. În partea dreaptă se află partea potrivită, dar şi alte părţi nepotrivite. Copilul primeşte la fiecare acţiune a sa un răspuns din partea Zânei: dacă alege partea componentă potrivită, este felicitat. Dacă alege greşit, este încurajat să mai încerce. La două alegeri greşite, partea componentă a insectei care trebuie aleasă se hilightează în model. După ce este asamblată fiecare insectă, aceasta prinde viaţă.

Acest joc îmbogăţeşte cunoştinţele copiilor legate de insecte şi, mai ales, de părţile lor componente.

 

S-au ascuns în nori

Abilitatea de a recunoaşte succesiuni de simboluri (pattern) reprezintă o aptitudine importantă în dezvoltarea comportamentală a copilului preşcolar. Este o metodă didactică des întâlnită în programa şcolară.

Soarele este acoperit de nori. Pentru a-l elibera, copilul trebuie să îndepărteze norii. Fiecare nor are conturul unui simbol al primăverii. Copilul se foloseşte de tehnica drag and drop pentru a trage un simbol al primăverii peste conturul potrivit. Printre simbolurile primăverii din joc se numără: ghiocelul, zambila, rândunica, laleaua, pelicanul, copacul înflorit. Contururile sunt situate în partea de sus a ecranului, pe o bandă curgătoare. Aceste contururi sunt norii pufoşi care trebuie îndepărtaţi. Printre contururi corecte se află şi contururi necorespunzătoare. Odată îndepărtaţi, la finalul jocului, soare apare, vesel şi strălucitor. Forma, culoarea şi textura simbolurilor de primăvară sunt foarte bine transpuse în acest joc cu ajutorul căruia copilul îşi va dezvolta creativitatea şi dexteritatea.

 

Toate aceste jocuri au hainele de poveste EduTeca. Lumea magică şi plină de culoare face atractivă orice sarcină de joc, astfel că cei mici vor fi încântaţi de misiunea primită.

Puteţi să vă bucuraţi de cele 40 de jocuri educaţionale de primăvară comandând prin poştă, curier sau online. Cele 2 CD-uri aferente acestui anotimp sunt disponibile pe www.eduteca.ro/magazin.

Educaţie plăcută!