Implicare şi cooperare

 

Copiii ne spun de obicei, tare şi răspicat, când ceva îi deranjează. O jucărie de negăsit, un tricou ce nu se vrea purtat, o ceartă cu fratele mai mare, orice poate fi subiect de „criză“, generând multe lacrimi şi multă dramă. Iar noi, părinţii, trebuie să facem faţă acestor drame zilnice păstrându-ne calmul, serenitatea şi zâmbetul pe buze. Am observat că a explica raţional şi logic nu dă întotdeauna rezultatul dorit şi că empatia, chiar şi prin simpla ascultare, reuşeşte să soluţioneze multe drame.

Copiii au sentimentele lor negative. Părinţii la fel.

Frustrarea de a fi părinte vine din dorinţa constantă de a avea copii care fac mereu ce trebuie, ce este impus de regulile societăţii, cu alte cuvinte, din dorinţa de a avea copii cuminţi. Aşa că ne petrecem fiecare zi încercând să-i facem să fie aşa cum ne dorim. Fapt care se dovedeşte epuizant. Problema constă în conflictul dintre nevoia părintelui şi nevoia copilului. Părinţii au nevoie de ordine, curăţenie, rutină şi respectarea regulilor. Copiilor nu le-ar putea păsa mai puţin de aceste lucruri. Câţi copii, din proprie iniţiativă, ar face singuri baie, s-ar spăla pe dinţi, şi-ar strânge jucăriile din cameră sau ar spune mereu „te rog“ şi „mulţumesc“? Mult din energia de părinte este dedicată convingerii copiilor să accepte normele sociale. Şi cu cât insistăm mai mult, cu atât copiii se opun mai tare. Şi aşa ajung părinţii să fie inamicii numărul unu al copiilor: „Du-te să te speli!“, „Foloseşte un şerveţel!“, „Nu arunca mâncare pe jos!“, „Pune-ţi pijamaua!“. Copiii spun „Fac ce vreau eu!“ moment în care atitudinea părintelui se transformă în „Faci ce spun eu!“.

În loc de…

Acuze şi blamări
„Ai lăsat urme în toată casa! De câte ori să-ţi spun să te ştergi pe pantofi înainte să intri în casa? Nu vezi că avem preş la uşă? Pentru ce e acolo? Chiar nu poţi face nimic ca lumea?“
Insulte
„Sunt sub zero grade afară şi tu ţi-ai pus haina asta subţire! Cât de prost să fii să te îmbraci aşa subţire când afară e atât de frig?“
Ameninţări
„Dacă nu stingi lumina şi nu te bagi în pat, vin la tine şi-ţi dau două.“, „Dacă nu te-mbraci mai repede, plec fără tine!“
Ordine
„Fă-ţi curat în cameră! Acum!“, „N-ai dus încă gunoiul? Ce mai aştepţi? Mişcă-te!“
Predici moralizatoare
„Crezi că e bine ce ai făcut? Crezi că aşa se face? Să vii să-mi smulgi telefonul din mână în timp ce vorbesc la el? Tu nu-ţi dai seama cât de importante sunt bunele maniere? Trebuie să înţelegi că oamenii bine crescuţi sunt politicoşi. Îşi aşteaptă rândul. Ţie ţi-ar plăcea să-ţi smulgă cineva ceva din mână?“
Atenţionări
„Nu te urca acolo! O să cazi!“ ,„Îmbracă-te, o să răceşti!“
Martirizări
„Nu mai ţipa şi nu mai plânge! Vrei să mă laşi surdă! Uită-te şi tu ce-mi faci!“, „Lasă că o să ai şi tu un copil al tău şi vezi atunci.“, „Uită-te la toate firele astea albe de păr din capul meu. Tu mi le-ai scos!“
Comparaţii
„De ce nu eşti şi tu ca fratele tău? El întotdeauna îşi termină temele la timp.“, „Ana mănâncă aşa frumos la masa! Tu de ce nu poţi?“
Sarcasm
„Ştiai că ai test mâine şi ţi-ai uitat cartea la şcoală? Bravo! Deşteaptă mişcare!“, „Cu tema asta te duci mâine la şcoală? Poate doamna învăţătoare citeşte şi chineză, că eu, unul, nu înţeleg ce ai scris aici.“
Profeţii
„M-ai minţit şi nu mi-ai spus ce ai făcut la grădiniţă. Ştii ce o să ajungi? O persoană în care nimeni nu o să aibă încredere!“, „Fii în continuare egoist şi o să vezi că n-o să mai ai niciun prieten!“

Mai bine…

Descrieţi. Descrieţi exact ceea ce vedeţi sau problema creată
E greu pentru copii să reacţioneze dacă simt că ei sunt problema şi nu ceea ce au făcut: „Mereu eşti iresponsabil! Laşi apa să curgă şi ne inundăm toată baia!“. Încercaţi: „Se umple cada cu apă şi va da afară! Nu vrei să o închizi, să nu ne udăm amândoi la picioare?“ Înlocuiţi „Iar ai lăsat lumina aprinsă la bucătărie“ cu un simplu „E lumina aprinsă la bucătărie. O stingi, te rog?“.
Oferiţi informaţii
Când copiii înţeleg problema în ansamblu, ajung ei înşişi la rezolvarea potrivită. Puteţi înlocui: „Dacă te mai prind că scrii pe pereţi, îţi dau două“ cu „Foile sunt pentru scris şi desenat, nu pereţii.“
„Nu te-ai fi gândit şi tu să strângi resturile de pe masă“ cu „M-ar ajuta mult dacă masa ar fi curată.“
Numiţi problema printr-un cuvânt
Copiilor nu le plac predicile şi nu au răbdare să audă un discurs lung. „Iar ţi-ai uitat pachetul pentru şcoală! Eşti uitucă şi împrăştiată. Eu ma chinui să-ţi fac fac pachet şi tu nimic“ poate fi înlocuit cu un eficient şi simplu „Pachetul tău pentru şcoală!“.
Vorbiţi despre sentimentele voastre
Renunţaţi la a numi sau caracteriza copilul într-un fel – leneş, împrăştiat, uituc etc. Centraţi comunicarea pe dumneavoastră „Mă deranjează dacă laşi uşa de la frigider deschisă.“, „Nu-mi place să mă tragi de mânecă când vorbesc la telefon.“
Scrieţi un bilet
Ionuţ se juca în camera lui şi nici nu se gândea că e timpul să-şi strângă jucăriile. Deodată, în cameră apare un avion de hârtie. Pentru că nu ştia încă să citească, Ionuţ fuge repede cu avionul la mama lui să-i descifreze mesajul înscris pe avion: „E timpul pentru culcare. Te rog să-ţi strângi jucăriile“ îi citi mama şi Ionuţ se duse repede să-şi strângă jucăriile. Pentru copiii mai mari, puteţi pune pe televizor sau pe calculator bilete ca: „Înainte să-l deschizi, ţi-ai terminat toate temele?“.

Cu exemple din How to Talk So Kids Will Listen & Listen So Kids Will Talk, Scribner, A Division of Simon & Schuster, Inc. New York, 2012