Iniţiativa #ProfBun

Dacă ai avut un profesor bun, care te-a ajutat cu adevărat să te dezvolţi, onorează-l acum prin câteva rânduri.

 

Pentru a da start-ul, vă prezentăm povestea Mariei, de la noi, din Echipa EduTeca:

“În primii mei ani de arte plastice, în clasele 5-8 la Liceul Nicolae Tonitza, l-am avut profesor de desen și pictură pe domnul Dorel Zaica. Un domn mărunțel, dar foarte sever.
În fiecare săptămână ne dădea pe lângă temele de desen sau pictură câte o listă de 20-30 de întrebări cărora noi trebuia să le găsim răspunsuri. Întrebările erau năstrușnice și întotdeauna neașteptate: De ce se rotește floarea-soarelui după soare? De ce este cerul albastru? De ce este apa udă? De ce ne arde flacăra dacă o atingem? La vârsta aceea nu știam răspunsuri științifice sau filozofice, chiar pe asta se și baza domnul profesor, sa ne imaginăm posibilul răspuns apelând la naivitatea și creativitatea noastră. Toate aceste răspunsuri “inventate” în decursul acelor ani mi-au dezvoltat creativitatea și m-au ajutat să privesc lucrurile și să le analizez în cu totul alt mod.

Vă mulțumesc, domnule profesor Zaica!”

Maria, Bucureşti

 

Ai şi tu un profesor pe care vrei să-l onorezi?

Scrie povestea ta:
1.La secţiunea comentarii de mai jos
2.Pe pagina noastră de Facebook, unde va fi văzută de toată lumea
3.La tine pe Facebook, Twitter sau Google+. Pentru a fi găsită, foloseşte hashtag-ul #ProfBun

Noi, cei de la EduTeca, o vom prelua şi o vom face cunoscută.