Laude şi încurajări

 

Cât de des şi în ce fel trebuie să ne lăudăm copiii?

Cinci principii pentru consolidarea unui comportament pozitiv

1. Lăudaţi o realizare specifică şi reală
Mulţi părinţi acordă mai puţină atenţie comportamentului pozitiv al copilului, concentrându-se mai mult asupra celui negativ. Este important să identificaţi şi să consolidaţi comportamentul pozitiv.
De exemplu, dacă un copil de 5 ani are desene inconsistente, îl puteţi încuraja arătându-i părţi din desene unde a desenat corect: „Uite, aici ai făcut o minge frumoasă şi întreagă!“, „Uite, aici ai colorat fără să depăşeşti marginile!“ Copilul va prinde încredere şi va lua ca model ceea ce a făcut el, nu ceea ce îi spuneţi dumneavoastră. Încurajarea este critică pentru copiii aflaţi în dificultate sau pentru cei cu rezultate slabe la şcoală.
2. Încurajări concrete şi numirea calităţilor
Exemplu: „Mi-a plăcut cum ţi-ai ajutat surioara mai mică. Ai arătat că eşti solidar şi un bun ajutor pentru mine.“ „Ai făcut bine să nu-i loveşti pe copiii care râdeau de tine. Eşti rezistent şi răbdător.“ Copiii ţin minte virtuţile şi calităţile cu care au fost asociaţi. Este un lucru important, care îi poate face să-şi schimbe reacţiile dintr-un răspuns negativ, ca în exemplul de mai sus, când copilul ar fi putut să-şi lovească colegul, într-unul pozitiv, întărindu-şi răbdarea şi încrederea în sine.
3. Fiţi sinceri
Când vă lăudaţi sau încurajaţi copilul, sinceritatea dumneavoastră este cel mai important lucru pentru că îl face pe copil să se simtă respectat şi astfel îşi va autoevalua şi el eforturile depuse. Privirea şi tonul vocii trădează sinceritatea, fapt valabil pentru persoane indiferent de vârsta lor. Un copil de trei ani care tocmai a terminat de desenat va fi foarte fericit dacă cineva se uită la desenul făcut, îi zâmbeşte şi îi spune: „O, uite câte culori ai folosit: verde, roşu, albastru, galben, şi cercuri şi linii drepte!“ O descriere literală chiar dacă nu pare laudă sau încurajare, transmite un sentiment pozitiv de apreciere şi încurajare.
4. Folosiţi emoţii pozitive
De multe ori, o laudă sau o încurajare începe cu o afirmaţie pozitivă, dar se termină negativ. De exemplul, după ce soţul a pregătit cina pentru familie, soţia îi poate spune: „Ce masă bună ne-ai pregătit. De’ ne-ai pregăti aşa în fiecare zi!“. Când un copil şi-a făcut bine exerciţiile, părintele îi poate spune: „Foarte bine. Ai rezolvat corect toată tema. De ce nu faci la fel în fiecare zi?“ Sentimentul pozitiv se disipează repede din cauza finalului negativ.
5. Fiţi prompţi
Un comportament pozitiv nou afişat din partea copilului trebuie imediat lăudat şi acreditat. Unii copii nu-şi fac temele decât dacă un adult stă lângă ei. Încercaţi să stabiliţi un nou comportament prin încurajare: „Ştii să faci şi singur exerciţiile. Încearcă, şi, după ce termini, vino să mi le arăţi.“ Când copilul vine cu exerciţiile, faceţi-vă timp atunci să le verificaţi. Sau: încurajaţi-l să se spele singur pe dinţi şi apoi să vă comunice acest lucru.
Încurajările repetate sunt necesare pentru stabilirea unor noi comportamente.

Diferenţe dintre laude şi încurajări

Laudele şi încurajările sunt adesea văzute ca sinonime. Foarte multe persoane sunt de acord că lauda este un instrument necesar pentru schimbarea comportamentului. Cu toate acestea, mulţi educatori subliniază diferenţele dintre laude şi încurajări.

Laude Încurajări

Sunt spuse după ce o realizare a fost obţinută şi când copilul câştigă ceva. (Laudele sunt rezervate câştigătorilor.)

Sunt spuse înainte şi în timpul activităţilor, nu doar atunci când un copil are o realizare, dar şi atunci când se află în faţa unui eşec. (Se încurajează efortul, progresul şi participarea.)

Pot avea formă materială: bani, un trofeu, o jucărie nouă, o diplomă. Într-o colectivitate, numărul copiilor care primesc laude sub o formă materială este redus şi sunt acordate după o serie de eforturi susţinute.

Orice copil poate primi o încurajare. Toţi copiii pot fi încurajaţi pentru lucruri pe care le-au încercat sau pentru lucruri faţă de care arată progres. După suficient de multe încurajări, copiii pot progresa.

Adulţii evaluează realizările copiilor şi stabilesc standardele fără participarea copiilor. (Părinţii şi educatorii sunt mulţumiţi de realizările copiilor, fără a lua în considerare dacă şi aceştia sunt.)

În urma încurajărilor, copiii au libertatea de a-şi alege dacă sunt sau nu mulţumiţi de rezultatele lor. Standardele sunt stabilite de comun acord, împreună cu părinţii şi educatorii.

Arată doar aşteptările adulţilor şi împlinirea lor. De exemplu, copiii sunt lăudaţi dacă iau note bune.

Respectă capacităţile copiilor – succesul este măsurat în funcţie de progres, nu în funcţie de rezultat.

Copii ascultă şi urmează cerinţele părinţilor şi educatorilor, fără să înţeleagă motivul. (Ceea ce ai făcu e bine, bravo – fără alte explicaţii.)

Adulţii arată empatie faţă de copii, în diferite nivele de interacţiune. (Văd că eşti entuziasmat de această poveste. Este distractiv să afli lucruri noi, nu-i aşa?)

Laudele şi recompensele pot fi văzute ca o formă de mită. De exemplu: „Dacă eşti cuminte, îţi cumpăr o jucărie nouă“. Data viitoare, copilul va impune de la sine: „Dacă sunt cuminte, îmi iei o jucărie nouă?“ Treptat copiii învaţă să nu facă nimic dacă nu primesc o recompensă.

Încurajările îi fac pe copii să se simtă mândri de efortul depus, creându-le o motivaţie proprie. Copiii pot spune: „O să mă străduiesc mai mult, pentru că îmi place şi aflu lucruri noi.“