Povestea băieţelului

 

 Într-o zi un băieţel s-a dus la şcoală.

Băieţelul era mic,
Iar şcoala era mare.
Dar când băieţelul a văzut
Că intrarea în clasa lui
Se făcea printr-o uşă direct din curte,
A fost foarte fericit,
Iar şcoala nu i s-a mai părut
Atât de mare ca la început.

Într-o dimineaţă,
Când băieţelul se afla în clasă,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astăzi o să facem un desen.“
„Grozav“, s-a gândit băieţelul,
căci îi plăcea mult să deseneze.
Ştia să deseneze o mulţime de lucruri:
Lei şi tigri,
Pui şi vaci,
Trenuri şi vapoare ..
Şi şi-a scos cutia cu creioane colorate
Şi a început să deseneze.
Dar profesoara a spus: „Aşteptaţi! Nu începeţi încă!“
Şi a aşteptat până i s-a părut că toţi copiii sunt pregătiţi.

„Acum o să desenăm flori“, a zis profesoara.
„Grozav“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să deseneze flori.
Şi a început să deseneze flori frumoase,
Şi le-a colorat în roşu, portocaliu şi albastru.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Aşteptaţi! Vă voi arăta eu cum să coloraţi.”
Şi a desenat o floare roşie cu tulpina verde.
„Acum puteţi începe”, a zis profesoara.
Băieţelul s-a uitat la floarea profesoarei,
Apoi s-a uitat la floarea lui.
A lui era mai frumoasă decât a profesoarei,
Dar n-a mai spus nimic.

A întors doar foaia
Şi a desenat o floare ca a profesoarei.
Era roşie cu tulpina verde.

Într-o altă zi,
Când băieţelul intrase în clasă prin uşa din curte,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Azi o să facem ceva din argilă.“
„Grozav“, a spus băieţelul,
Căci îi plăcea să lucreze cu argilă:
Şerpi şi oameni de zăpadă,
Elefanţi şi camioane…
Şi a început să frământe bucata de argilă.
Dar profesoara a zis:
„Staţi! Nu sunteţi gata să începeţi …“
Şi a aşteptat până când toţi copiii au fost gata.
„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.
„Grozav“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să facă farfurii.
Şi a început să facă farfurii de toate formele şi mărimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Aşteptaţi, vă arăt eu cum să faceţi!“ şi le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă.
„Aşa, acum puteţi începe”, a zis profesoara.
Băieţelul s-a uitat la farfuria profesoarei,
Şi apoi la ale sale.
Îi plăceau mai mult farfuriile lui,
Decât farfuria adâncă făcută de profesoară,
Dar n-a spus un cuvânt.
Şi-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă şi mare
Ca şi cea făcută de profesoară.
Şi foarte curând, băieţelul a învăţat să aştepte şi să privească
Şi să facă lucruri ca şi cele făcute de profesoară.

Şi foarte curând
n-a mai făcut nimic de unul singur.

Şi s-a întâmplat într-o zi
Că băieţelul şi familia lui s-au mutat într-o altă casă,
într-un alt oraş.
Şi băieţelul a trebuit să meargă la altă şcoală.
Şcoala nouă era şi mai mare,
Şi nu avea nicio uşă
Prin care să intre direct din curte în clasa lui.
Trebuia să urce nişte trepte înalte
Şi să meargă de-a lungul unui coridor lung
Până ajungea la clasa lui.

În prima zi de şcoală,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astăzi o să facem un desen“.
„Grozav“, şi-a zis băieţelul,
şi a aşteptat să-i spună profesoara ce să facă.
Dar ea n-a spus nimic, s-a plimbat doar prin clasă.

Când a ajuns lângă băieţel, i-a spus:
„Tu nu ştii să desenezi?“
„Ba da“, a zis băieţelul, „Ce desen să facem?“
„Nu ştiu până nu-l faci“, a zis profesoara.
„Cum să-l fac?“, zise băieţelul.
„Cum vrei tu“, a fost răspunsul ei.
„Dacă toţi aţi face acelaşi desen, şi l-aţi colora la fel,
cum să ştiu cine l-a făcut?“
„Nu ştiu“, zise băieţelul.

Şi a început să deseneze o floare roşie
cu tulpina verde…

Preluat din Canfield Jack, „Supă de pui pentru suflet“, Ed. Teora, 2002