Prietenii imaginari ai copiilor

În jurul vârstei de 3 ani imaginaţia copiilor devine foarte activă, aşa că nu trebuie să vă îngrijoraţi dacă vă surprindeţi copilul jucându-se sau vorbind cu unul sau mai mulţi prieteni imaginari.

Apariţia prietenului imaginar în viaţa copilului poate avea mai multe cauze:

  • singurătatea faptul că nu are prieteni cu care sa se joace atât de mult cât îşi doreşte,

  • dorința de a deține controlul un prieten imaginar “făcând” şi “acceptând” întodeauna ceea ce doreşte copilului,

  • dorinţa de a fi acceptat prietenul imaginar acceptă toate ideile, gândurile, faptele copilului fără a-l critica,

  • timiditatea copilul temându-se sau ruşinându-se prea tare să spună anumite lucruri despre el, cum ar fi faptul că se teme de întuneric şi atunci va spune “prietenului meu îi este frică de întuneric” adevăratul mesaj fiind ascuns în spatele acestui joc,

  • fuga de responsabilitate, de pedeapsă – în aceste situaţii copilul dând vina pe prietenul imaginar atunci când sparge un pahar, scrie pe perete sau face altă boroboaţă,

  • un refugiu în lumea basmelor în care ei cred.

Apariţia prietenilor imaginari este un produs al imaginaţiei copilului, care dă dovadă de creativitate, originalitate, de capacitatea de a se adapta aşa cum poate la vârsta lui. Prietenii imaginari pot fi personaje din benzile desenate, din filmele pe care le-a văzut copilul sau personaje despre care i s-a povestit, dar pot fi şi creaţia originală a minţii copilului, un “mix” intre aceste personaje şi altele imaginate de el.

Când copilul petrece prea mult timp cu prietenii imaginari

Prietenii imaginari îl pot ajuta pe copilul tău să îşi exprime nevoile, dorinţele, să îşi exprime trăirile atunci când, din diferite motive el nu poate sau se jenează, dar te pot ajuta şi pe tine să îţi cunoşti mai bine copilul. Dacă micuţul tău vorbeşte despre temerile prietenului său, discută cu el despre ce simte vizavi de fricile acestuia. De exemplu, dacă fiul sau fiica ta îţi spune că prietenul lui se teme de câini, vorbeşte cu el, vezi ce simte, învaţă-l să îşi recunoască temerile, să exprime ceea ce gândeşte fără a critica modul în care prietenul lui imaginar “intermediază” lucrurile, învaţă-l să controleze aceste temeri.

Dacă totuşi copilul tău preferă să se joace cu prieteni imaginari şi atunci când se poate juca cu copii reali, de vârste apropiate, acceptă greu prietenia şi compania altor copii, ar trebui să vezi ce se întâmplă, de ce doreşte să facă acest lucru. Cu abilitate, discutând cu copilul poţi afla multe lucruri despre el, despre temerile şi nesiguranţa lui, despre sursa lor. Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să apelezi la un psiholog, acesta îl poate ajuta pe copil să îşi exprime temerile şi să le recunoască, să îşi dezvolte abilităţile de comunicare şi relaţionare.

Ce poţi să faci?

Ca si părinte nu trebuie să îl întrebi pe copil dacă are prieteni imaginari dacă el nu îţi vorbeşte despre aceştia (da, uneori pot fi mai mulţi prieteni imaginari ). Dacă alege să îţi spună despre acest prieten imaginar fii înţelegator, suportiv şi nu râde de copil, acest lucru s-ar putea să afecteze comunicarea voastră, dar şi imaginea pe care şi-o formează copilul despre el.

Totuşi, în activităţile copilului nu îl include si pe prietenul lui imaginar, decât dacă copilul dorește acest lucru şi îşi exprimă dorinţa direct.

Este posibil ca atunci când greşeşte, copilul să dea vina pe prietenul lui imaginar sau pe jucării, acest comportament netrebuind acceptat şi încurajat de către părinţi. Este bine să încerci să responsabilizezi copilul pentru faptele sale, dar fii atent să alegi cu grija cuvintele, adaptează totul vârstei copilului pentru ca cerinţele tale să fie inţelese de copil şi ai grija la tonul, gestica şi postura pe care o ai atunci când discuţi cu el.

Până în jurul vârstei de 5 ani copiii nu fac prea bine diferenţa dintre real și imaginar motiv pentru care nu trebuie să fii prea dur cu el. Dacă copilul tau “îţi prezintă” prietenul imaginar este ok să îl accepţi, dar nu îl încuraja să se joace prea mult cu acesta, atrage-l in jocuri care îi plac şi implica-i şi pe ceilalţi copii pentru a încuraja relaţionarea în interacţiunea cu lumea reală.

Iulia Păsărin, psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ