Seria Anotimpurile – Finalizată

Într-o lume magică, de poveste, plină de culoare, aventură, personaje misterioase şi multe obiective de îndeplinit, copilul va învăţa şi va cunoaşte tainele anotimpurilor.

Cele 8 CD-uri din Seria „Anotimpurile“, parte din Colecţia EduTeca îmbină plăcerea jocului cu metodele educaţionale conforme cu programa şcolară. Cei mici se joacă, se distrează și învață!

Fiecare anotimp se bucură de câte 2 CD-uri educaționale.

CD1 – A sosit toamna

18 jocuri educaționale de toamnă, în care cei mici vor cunoaște împreuna cu Zâna Toamna şi greieraşul Cri-Cri vremea de toamnă, culorile şi parfumul acestui anotimp de poveste.

CD2 – Bogățiile toamnei

Copiii se întâlnesc din nou cu Zâna Toamna și cu greierașul Cri-Cri. De această dată însă, vor descoperi fructele, legumele, florile de toamnă dar şi vremea acestui anotimp. Totul, pe parcursul a 21 de jocuri educative.

  CD3 – Vis de iarnă

Renul lui Moş Crăciun, Botoşel, şi Zâna Iarna sunt cele două personaje dornice să-i conducă pe copii prin cele 18 jocuri ale acestui CD, unde vor descoperi ziua de 1 Decembrie, vor învăța să împodobească bradul, să realizeze felicitări și multe altele.

CD4 – Clinchet de clopoței

Alaturi de Zâna Iarna și Botoșel, cei mici vor călători în zonele polare, vor realiza podoabe alese, vor afla informaţii despre vremea de iarnă şi se vor bucura de tradiţiile de iarnă.

 

CD5 – Natura se trezește la viață

Odată cu primii ghiocei, Zbuf și Zâna Primăvara îi vor ajuta pe copii să descopere fenomenele naturii, păsările călătoare, florile şi insectele primăverii.

CD6 – Oamenii și primăvara

Pe parcursul a 21 de jocuri educative, Zâna Primăvara împreună cu Zbuf îi va învăța pe cei mici despre primul drum la magazin, cum se pregăteşte o salată, cum se vopsesc ouăle pentru Paşti și cum se realizează un mărţisor.

 

CD7 – Serbarea Verii

Însoțiți de Zâna Vara și Sclipărici, copiii descoperă bunătățile și animalele din ograda bunicilor, se vor pregăti de școală și vor învăța să coloreze cu cele mai frumoase culori.

CD8 – În vacanța mare

Aventura reîncepe alături de Zâna Vara și Sclipărici. Copiii construiesc mijloace de transport, merg în tabără la munte și la mare, iar de Ziua Copilului au parte de muuuulte surprize.

 Dacă doreşti să profiţi de oferta specială pentru toată Seria Anotimpurile:

Completează formularul de aici