Stima de sine a copiilor

 

Demoralizarea şi lipsa motivaţiei

Copiii, indiferent de vârsta la care se află, au potenţial, dar se pot simţi descurajaţi, pierzându-şi interesul şi motivaţia de a învăţa sau de a participa la alte activităţi. Atunci ajung să creadă „că nu pot face mai mult“. Se subestimează şi nu de păşesc dificultăţile, fiindu-le mai uşor să fie neîncrezători şi să nu depună efort în activităţile şcolare. Cercetările în domeniul psihologiei copiilor au arătat că, de multe ori, „copiii problematici“ sunt cei lipsiţi de motivaţie şi interes faţă de activităţile lor.
Demoralizarea este principala cauză pentru majoritatea eşecurilor şcolare, mai ales în cazul adolescenţilor. Mulţi copii simt că nu pot îndeplini aşteptările părinţilor sau ale profesorilor. Alţii simt că nu sunt apreciaţi corect. În aceste cazuri, copiii renunţă şi să mai încerce să atingă standardele şi aşteptările adulţilor. Încep, treptat, să nu mai depună efort în nimic, neînţelegând că viaţa este un proces de învăţare continuu, plin de încercări, reuşite, dar şi de eşecuri.

Încurajare pozitivă

Când copiii sunt mici, sunt dornici să-şi asculte, iubească şi admire părinţii şi educatorii. Vedem efortul pe care îl depun şi le oferim ca răspuns dragoste şi atenţie. De exemplu, atunci când obţin un calificativ bun la şcoală, rezultatele le sunt apreciate. Dacă sunt apreciaţi, copiii tind să-şi mărească gradul de cooperare. Sentimentele pozitive, siguranţa că eşti iubit şi respectat reiterează alte sentimente şi practici pozitive. Acest proces este o spirală a dezvoltării, nu o linie dreaptă: se întrerupe dacă nu este susţinut constant.

Încurajare negativă

Mulţi adulţi au tendinţa să considere comportamente greşite ale copiilor mai grave decât sunt în realitate. Subapreciaţi şi desconsideraţi de adulţi, copiii se simt lipsiţi de putere şi chiar deprimaţi. Când comportamentul de-acasă al adulţilor nu este pozitiv, copiii nu se dezvoltă armonios şi natural.
Într-o comunitate educaţională (şcoală sau grădiniţă), copiii vin din medii diferite. Unii dintre ei nu sunt tocmai pregătiţi în ceea ce priveşte limbajul, comportamentul sau controlarea emoţiilor. Dacă un copil se simte deja insignifiant (din cauza mediului de acasă) şi experimentează la grădiniţă sau şcoală probleme de adaptare sau de învăţare, acesta se va simţi şi mai lipsit de însemnătate. Dacă este tachinat de un coleg, se simte descurajat. Motivaţia lui scade şi copilul depune din ce în ce mai puţin efort. Cu cât depune mai puţin efor, cu atât va avea rezultate mai slabe, rezultate care vor atrage certuri şi pedepse din partea adulţilor. Astfel se creează un cerc vicios.

Ce cauzează lipsa încrederii în sine şi problemele  de dezvoltare a copiilor:

  • Mediu familial instabil;
  • Insulte, critic, certuri, bătăi;
  • Deficienţe de limbaj;
  • Lipsa ajutorului când este necesar;
  • Ironii ale colegilor;
  • Izolarea;
  • Lipsuri în alimentaţie.

Orice copil are nevoie de încurajări constante pentru a creşte şi a se dezvolta. Certurile şi pedepsele nu fac decât să afecteze stabilitatea emoţională şi fizică a copilului.