Category Archives: Posturi comune

Când afară e căldură mare…

 

Le auzim la televizor, în cadrul emisiunilor de ştiri, sau în emisiuni specializate. Le citim în reviste şi pe net, sau ni le oferă personalul de la centrele de prim-ajutor special create în această perioadă: sunt sfaturile care ne ajută să facem faţă mai bine caniculei.
Le puteţi afla şi de aici, pentru ca cei mici să aibă o vară lipsită de griji.

  • Hidratarea: este cel mai important lucru de care trebuie să avem grijă. Sunt romandate 8 pahare de apă pe zi, pentru a ajuta organismul să facă faţă cât mai bine căldurii. Nu sunt recomandate băuturile acidulate dulci care nu fac decât să accentueze starea de sete.
  • Expunerea cumpătată la soare: chiar dacă sunteţi la mare sau în altă parte, orele cele mai indicate pentru a sta afară sunt cele de dimineaţă, până în ora 11, şi după-amiaza, începând cu ora 16. Nu-i lăsaţi pe copii să se extenueze prea mult afară când temperaturile sunt ridicate, pentru că extenuarea fizică favorizează apariţia insolaţiei.
  • Protecţie împotriva soarelui: creme de protecţie solară (cu cât factorul de protecţie al cremei este mai mare, cu atât protecţia va fi mai puternică), ochelari de soare, şi, neapărat, protejarea capului cu o pălărie sau şapcă sau oricare alt accesoriu.
  • Îmbrăcămintea lejeră din materiale deschise la culoare creează o stare de confort în faţa căldurii. Nu sunt recomandate hainele din materiale sintetice.

Insolaţia
Insolaţia apare prin expunerea prelungită la temperaturi ridicate şi este favorizată de umiditate mare şi transpiraţie redusă, oboseală fizică, infecţii sau alte probleme de sănătate.
Semnele instalării insolaţiei pot apărea pe neaşteptate, fără ca vreunul dintre acestea să fi fost remarcat anterior: ameţeală, sete, dureri de cap, dezorientare, comportament apatic, greaţă, contracţii musculare, pierderea cunoştinţei.
În mod normal, rehidratarea completă cu lichide durează în jur de 36 de ore, dar majoritatea celor care suferă o insolaţie încep să se simtă mai bine în câteva ore.
Primul ajutor în cazul insolaţiilor: scăderea temperaturii corpului bolnavului prin aducerea lui la umbră sau prin stropirea lui cu apă rece. Administrarea de cât mai multe lichide (apă) şi repaos 24 de ore.


Protecţia în faţa razelor soarelui care pot fi dăunătoare presupune câteva lucruri simple, pe care, dacă le punem în practică, ne feresc de probleme.

Concurs: Eroii EduTeca!

 

Partener: Alfa Vega

 www.didactic-gradinita.ro

Copilul tău are un erou EduTeca preferat? Arată-ne!

Provoacă-l pe cel mic să deseneze eroul preferat EduTeca, fă o poză desenului (sau scanează-l) şi trimite-o pe adresa contact@eduteca.ro.

Cele mai frumoase, interesante şi atractive desene vor fi premiate.

Concursul se va desfăşura în perioada 6-11 iunie 2012.
Vom oferi, în fiecare zi (din 6 până pe 8 iunie), câte o licenţă de CD-uri EduTeca – Serbarea verii pentru doi câştigători ai zilei.
Câştigătorii zilei vor fi anunţaţi în fiecare zi (6,7,8 şi 11 iunie), după ora 18:00, pe pagina comunităţii EduTeca.
Vom posta de fiecare dată atât numele câştigătorilor, cât şi desenele câştigătoare.

Marele premiu
Marele premiu va fi oferit în data de 11 iunie 2012, după ora 18:00, şi constă într-un pachet format din cele 8 CD-uri din Seria Anotimpurile şi Albinuţa (Bee Bot) cu hartă, oferită de partenerii noştri, Alfa Vega.

Jurizare
În fiecare zi (6,7,8 iunie 2012), vor fi jurizate fotografiile cu desenele trimise  până la ora 17:30 în acea zi. Fotografiile cu desene trimise după ora 17:30 vor intra la jurizare pentru premiile de a doua zi. Fotografiile cu desene trimise după ora 17:30, 8 iunie 2012, vor fi jurizate în data de 11 iunie 2012. Pentru marele premiu aveţi un week-end la dispoziţie să ne trimiteţi desenele.
Orice participant poate trimite cel mult 3 fotografii cu desene în fiecare zi de concurs. (În cazul în care un participant trimite mai mult de 3 fotografii cu desene într-o zi, vor fi luate în considerare doar primele 3 fotografii cu desene trimise).

Juriul va fi format din echipa EduTeca, aşa că abia aşteptăm să vedem desenele trimise de voi!

Nu uita!
Adresa concursului este contact@eduteca.ro.
Menţionează în mail numele expeditorului (părinte sau reprezentant legal al copilului), numele şi vârsta copilului care a făcut desenul.
Opţional, puteţi trece şi un număr de telefon pentru contact.

Câştigători concurs Eroii EduTeca

Luni, 11 iunie 2012

Marele premiu al concursului Eroii EduTeca merge la:

Cristian Andrei Moroz, 3 ani (Ne-a impresionat desenându-l pe Cri-Cri.)

Pe lângă marele premiu al concursului, echipa EduTeca a hotărât să mai acorde un premiu special, o licenţă de CD Vis de iarnă lui:

Ştefan Feldrihan, 5 ani (Pentru o Zână Iarna foarte reuşită.)

Vineri, 8 iunie 2012

În a treia zi de concurs Eroii EduTeca, i-am desemnat câştigători pe:

Maria Feldrihan, 7 ani (Ne-a transmis bucurie şi bună-dispoziţie prin Zâna Vara.)

Ioana Mareniuc, 9 ani (Zâna Vara, Sclipărici şi Botoşel s-au alăturat cu veselie.)

 

Felicitări! Aşteptăm desenele voastre până luni, 11 iunie 2012, la ora 17.30, pentru a putea acorda marele premiu al concursului!

Joi, 7 iunie 2012

Câştigătorii celei de-a doua zi de concurs sunt:

Maria Galmeanu, 5 ani şi 9 luni (Pentru o Zână Primăvara plină de culoare.)

David Craescu, 7 ani (Ne-a reamintit că e vară, punând un zâmbet larg pe chipul lui Sclipărici.)

Felicitări şi mult succes în continuare!

Miercuri, 6 iunie 2012

Câştigătorii primei zile de concurs Eroii EduTeca sunt:

Eliza Hendea, 5 ani (A desenat-o pe Zâna Iarna şi ne-a făcut să zâmbim.)


Tudor Festeu, 2 ani (L-a desenat pe Cri-Cri cu multă implicare.)

Multe felicitări! Acum că am trecut de emoţiile începutului, vă aşteptăm să participaţi în continuare la concurs.

REGULAMENT Concurs Eroii EduTeca

1. Organizator:

Concursul „Eroii EduTeca“ este organizat de SC Ascendia Design SRL, cu sediul în Bdl. I.C.Brătianu, Nr. 34, Etaj 5, Ap 13-14, Sector3 – Bucureşti, România, înregistrată la Oficiul Registrului Comertului cu J40/6604/2007, RO21482859.
Telefon/Fax: +4037 1089200

Concursul se va desfăşura conform prezentului Regulament, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru toţi participanţii. Regulamentul oficial în cauză este întocmit şi făcut public conform legislaţiei aplicabile în România.

2. Locul de desfăşurare a concursului:
Concursul este organizat şi se desfăşoară pe pagina comunitate.eduteca.ro.

3. Perioada de desfăşurare a concursului:
Concursul „Eroii EduTeca“ se desfăşoară în perioada 6.06.2012-11.06.2012.
Vor fi desemnaţi câştigători concurenţii care au trimis la adresa contact@eduteca.ro o imagine a unui desen care să conţină un erou EduTeca.
Rezultatele vor fi afişate pe pagina comunitate.eduteca.ro.

4. Înscrierea în concurs:
Pentru a se înscrie în concurs, participanţii trebuie să trimită o fotografie cu un desen sau un scan al unui desen care să conţină un erou EduTeca pe adresa contact@eduteca.ro. Fotografia poate fi trimisă în format jpg., png., pdf., bmp.
Mailul de înscriere în concurs trebuie să conţină fotografia desenului, numele expeditorului (părinte sau alt reprezentat legal), numele şi vârsta copilului care a făcut desenul.
Orice participant poate trimite cel mult 3 fotografii cu desene în fiecare zi. (În cazul în care un participant trimite mai mult de 3 fotografii cu desene într-o zi, vor fi luate în considerare doar primele 3 fotografii cu desene trimise).
Nu vor fi luate în considerare fotografii ale desenelor care nu conţin niciun erou EduTeca.
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu valida înscrierea în concurs a imaginilor care nu respectă cerinţele concursului. Prin înscrierea la concurs, participantul sau reprezentantul legal al acestuia garantează că are vârsta minimă împlinita de 18 ani şi că poate dovedi ulterior cu acte.
Prin înscrierea la concurs, participantul consimte ca desenele trimise să fie postate pe pagina comunitate.eduteca.ro şi pe reţelele de socializare.

5. Dreptul de participare:
Poate participa la acest concurs orice persoană fizică care are vârsta minimă împlinită de 18 ani, indiferent de sex, naţionalitate sau religie. Prin excepţie de la acestea, nu pot participa la concurs membrii echipei organizatoare, precum şi soţul/soţia şi rudele de gradul I şi II ale acestora.

6. Desemnarea câştigătorilor:
Câştigătorii vor fi desemnaţi în funcţie de clasamentul stabilit de juriu.
În zilele 6-8.06.2012 se va acorda câte o licenţă de CD Serbarea verii pe zi, pentru două fotografii cu desene desemnate câştigătoare. În data de 11.06.2012 va fi acordat marele premiu format dintr-un pachet Seria Anotimpurile (8 CD-uri EduTeca) şi Albinuţa (Bee Bot).
În fiecare zi a concursului (6,7,8 iunie 2012), vor intra la jurizare fotografii cu desene trimise până la ora 17:30 a zilei respective. Fotografiile trimise după ora 17:30, vor fi jurizate în ziua următoare de concurs.

Fotografiile cu desene trimise după ora 17:30, 8 iunie 2012, vor fi jurizate în data de 11 iunie 2012. 
Câştigătorii vor fi afişaţi în fiecare zi după ora 18:00 pe comunitate.eduteca.ro.

În fiecare zi a concursului, câştigătorii vor fi contactaţi pe adresa de mail de pe care au trimis desenele sau telefonic (dacă au trecut în mail un număr de telefon).
Organizatorul va comunica licenţele electronice pe adresele de mail de pe care au fost trimise fotografiile.
Marele premiu va fi expediat prin poştă la adresa stabilită de către câştigător.

7. Premii:
Vor fi acordate 6 licenţe electronice de CD-uri EduTeca.
Va fi acordat MARELE PREMIU constând într-o serie de 8 CD-uri EduTeca, Seria Anotimpurile, şi o Albinuţă (Bee Bot).

8. Protecţia datelor personale:
Organizatorul nu are ca scop strângerea şi utilizarea datelor cu caracter personal în cadrul acestui concurs.

9. Litigii:
Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanţii la concurs se vor rezolva pe cale amiabilă.
Organizatorul nu îşi va asuma nicio răspundere cu privire la pretenţiile terţilor sau ale instituţiilor asupra premiilor câştigate de către participanţi.
Organizatorul nu îşi asumă nicio răspundere cu privire la nefuncţionarea reţelelor de telefonie fixă şi/sau mobilă, a reţelelor de Internet sau a reţelelor de comunicare.
Organizatorul nu îşi asumă nicio răspundere în cazul în care îi sunt comunicate informaţii false sau eronate.
Organizatorul nu răspunde pentru eventuale disfuncţionalităţi în derularea concursului ca urmare a acţiunilor unor unor terţi cum ar fi: distribuitori de energie electrica, operatori, proprietari sau administratori ai reţelelor de telecomunicaţii sau alţii asemenea.
Organizatorul îşi rezervă dreptul unilateral de a descalifica o imagine participantă la concurs, dacă va considera că aceasta este licenţioasă sau indecentă.
Organizatorul îşi asuma responsabilitatea numai în ceea ce priveşte acordarea premiilor.

10. Regulamentul concursului:
Regulamentul concursului este disponibil pe comunitate.eduteca.ro. Participarea la acest concurs implică acceptarea irevocabila şi necondiţionata a prevederilor prezentului Regulament şi obligativitatea respectării acestora. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica oricând prevederile prezentului Regulament în măsura în care se va impune acest lucru, fără notificări prealabile.

Regulamentul Concursului este întocmit în conformitate cu legile din România.
În cazul nerespectării prezentului regulament/concurs, premiile câştigate nu se vor acorda.
11. Contact:
Pentru mai multe informaţii referitoare la concurs: contact@eduteca.ro.

 

Povestea băieţelului

 

 Într-o zi un băieţel s-a dus la şcoală.

Băieţelul era mic,
Iar şcoala era mare.
Dar când băieţelul a văzut
Că intrarea în clasa lui
Se făcea printr-o uşă direct din curte,
A fost foarte fericit,
Iar şcoala nu i s-a mai părut
Atât de mare ca la început.

Într-o dimineaţă,
Când băieţelul se afla în clasă,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astăzi o să facem un desen.“
„Grozav“, s-a gândit băieţelul,
căci îi plăcea mult să deseneze.
Ştia să deseneze o mulţime de lucruri:
Lei şi tigri,
Pui şi vaci,
Trenuri şi vapoare ..
Şi şi-a scos cutia cu creioane colorate
Şi a început să deseneze.
Dar profesoara a spus: „Aşteptaţi! Nu începeţi încă!“
Şi a aşteptat până i s-a părut că toţi copiii sunt pregătiţi.

„Acum o să desenăm flori“, a zis profesoara.
„Grozav“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să deseneze flori.
Şi a început să deseneze flori frumoase,
Şi le-a colorat în roşu, portocaliu şi albastru.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Aşteptaţi! Vă voi arăta eu cum să coloraţi.”
Şi a desenat o floare roşie cu tulpina verde.
„Acum puteţi începe”, a zis profesoara.
Băieţelul s-a uitat la floarea profesoarei,
Apoi s-a uitat la floarea lui.
A lui era mai frumoasă decât a profesoarei,
Dar n-a mai spus nimic.

A întors doar foaia
Şi a desenat o floare ca a profesoarei.
Era roşie cu tulpina verde.

Într-o altă zi,
Când băieţelul intrase în clasă prin uşa din curte,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Azi o să facem ceva din argilă.“
„Grozav“, a spus băieţelul,
Căci îi plăcea să lucreze cu argilă:
Şerpi şi oameni de zăpadă,
Elefanţi şi camioane…
Şi a început să frământe bucata de argilă.
Dar profesoara a zis:
„Staţi! Nu sunteţi gata să începeţi …“
Şi a aşteptat până când toţi copiii au fost gata.
„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.
„Grozav“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să facă farfurii.
Şi a început să facă farfurii de toate formele şi mărimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Aşteptaţi, vă arăt eu cum să faceţi!“ şi le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă.
„Aşa, acum puteţi începe”, a zis profesoara.
Băieţelul s-a uitat la farfuria profesoarei,
Şi apoi la ale sale.
Îi plăceau mai mult farfuriile lui,
Decât farfuria adâncă făcută de profesoară,
Dar n-a spus un cuvânt.
Şi-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă şi mare
Ca şi cea făcută de profesoară.
Şi foarte curând, băieţelul a învăţat să aştepte şi să privească
Şi să facă lucruri ca şi cele făcute de profesoară.

Şi foarte curând
n-a mai făcut nimic de unul singur.

Şi s-a întâmplat într-o zi
Că băieţelul şi familia lui s-au mutat într-o altă casă,
într-un alt oraş.
Şi băieţelul a trebuit să meargă la altă şcoală.
Şcoala nouă era şi mai mare,
Şi nu avea nicio uşă
Prin care să intre direct din curte în clasa lui.
Trebuia să urce nişte trepte înalte
Şi să meargă de-a lungul unui coridor lung
Până ajungea la clasa lui.

În prima zi de şcoală,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astăzi o să facem un desen“.
„Grozav“, şi-a zis băieţelul,
şi a aşteptat să-i spună profesoara ce să facă.
Dar ea n-a spus nimic, s-a plimbat doar prin clasă.

Când a ajuns lângă băieţel, i-a spus:
„Tu nu ştii să desenezi?“
„Ba da“, a zis băieţelul, „Ce desen să facem?“
„Nu ştiu până nu-l faci“, a zis profesoara.
„Cum să-l fac?“, zise băieţelul.
„Cum vrei tu“, a fost răspunsul ei.
„Dacă toţi aţi face acelaşi desen, şi l-aţi colora la fel,
cum să ştiu cine l-a făcut?“
„Nu ştiu“, zise băieţelul.

Şi a început să deseneze o floare roşie
cu tulpina verde…

Preluat din Canfield Jack, „Supă de pui pentru suflet“, Ed. Teora, 2002

Ce poţi face cu o Albinuţă?

Cum alegem drumul corect pentru destinaţia noastră? Cum ne orientăm? Ce înseamnă la stânga? Ce înseamnă la dreapta? Cum ne coordonăm mişcările? Mergem înainte sau mergem înapoi?

Pentru a-i învăţa pe copii cum să se orienteze în spaţiu, vă propunem o Albinuţă, cunoscută şi utilizată mai ales în grădiniţele din afara ţării. Albinuţa este un mini-roboţel, programabil cu ajutorul celor 5 butoane din dotare, care se adresează copiilor cu vârsta între 3 şi 7 ani.

 

Albinuţa vine însoţită de o hartă (cu diferite obiective şi puncte de reper). Copilul îşi alege locul unde vrea să ajungă şi apoi programează Albinuţa. Dacă, de exemplu, pentru a ajunge la şcoală, Albinuţa trebuie să meargă trei pătrate înainte, unul la stânga şi două la dreapta, copilul trebuie să apese de tot atâtea ori pe butoanele corespunzătoare direcţiei dorite. Albinuţa poate memora până la 40 de paşi. Instrucţiunile introduse de copil sunt confirmate vizual (albinuţa clipeşte) şi auditiv. După ce este apăsat butonul GO, Albinuţa porneşte la drum. Ea va fi însoţită de câte un semnal sonor de fiecare dată când îşi îndeplineşte o sarcină. Copiii sunt atraşi de Albinuţă datorită uşurinţei în folosire şi a design-ului vesel şi prietenos. Aplicaţiile care se pot face cu ajutorul Albinuţei sunt, practic, nelimitate: în funcţie de hartă, pot fi învăţate litere, cifre, culori, odată cu capacitatea de orientare în spaţiu. Albinuţa are un design robust şi are în dotare mai multe „carapace“ de diferite culori. Dacă folosiţi Albinuţa într-o comunitate de copii, îi puteţi lăsa pe cei mici să-şi aleagă culoarea pentru Albinuţă.

Deţinătoare de premii pentru calităţile sale educaţionale, Albinuţa este un punct de plecare în pedagogia conceptului de control şi direcţionare programată pentru copii.

Mai multe detalii aici şi aici.

 

 

Două jocuri de primăvară din lumea EduTeca

Primăvara străluceşte acum în toată puterea sa. Soarele ne mângâie cu razele sale blânde şi, vorba poetului, “De-acum nu ne mai îngheaţă nasul şi picioarele”. Cele două CD-uri de primăvară EduTeca, Natura se trezeşte la viaţă şi Oamenii şi primăvara conţin fiecare în jur de 20 de jocuri cu tematică de primăvară. Zâna Primăvara şi ajutorul ei, Zbuf, vă aşteaptă! Pentru a celebra în felul nostru primăvara, vă propunem, pentru deliciul copiilor, două jocuri EduTeca.

Construieşte insecte din părţile corpului

Insectele primăverii se trezesc la viaţă. Pentru a le cunoaşte mai bine, copilul trebuie să construiască o insectă după modelul dat. Ecranul de joc este împărţit în 3 zone: în partea stângă se află insecta model, în centru, zona în care copilul va asambla insecta, iar în dreapta, zona cu elemente componente.

Jocul pune la dispoziţia copilului doar insecte de primăvară: fluture, furnică, albină, libelulă, buburuză, pentru a reda cât mai bine datele acestui anotimp. Pentru fiecare insectă, copilul trebuie să tragă din partea dreaptă partea corespunzătoare modelului: capul, corpul, picioruşele şi aripile. În partea dreaptă se află partea potrivită, dar şi alte părţi nepotrivite. Copilul primeşte la fiecare acţiune a sa un răspuns din partea Zânei: dacă alege partea componentă potrivită, este felicitat. Dacă alege greşit, este încurajat să mai încerce. La două alegeri greşite, partea componentă a insectei care trebuie aleasă se hilightează în model. După ce este asamblată fiecare insectă, aceasta prinde viaţă.

Acest joc îmbogăţeşte cunoştinţele copiilor legate de insecte şi, mai ales, de părţile lor componente.

 

S-au ascuns în nori

Abilitatea de a recunoaşte succesiuni de simboluri (pattern) reprezintă o aptitudine importantă în dezvoltarea comportamentală a copilului preşcolar. Este o metodă didactică des întâlnită în programa şcolară.

Soarele este acoperit de nori. Pentru a-l elibera, copilul trebuie să îndepărteze norii. Fiecare nor are conturul unui simbol al primăverii. Copilul se foloseşte de tehnica drag and drop pentru a trage un simbol al primăverii peste conturul potrivit. Printre simbolurile primăverii din joc se numără: ghiocelul, zambila, rândunica, laleaua, pelicanul, copacul înflorit. Contururile sunt situate în partea de sus a ecranului, pe o bandă curgătoare. Aceste contururi sunt norii pufoşi care trebuie îndepărtaţi. Printre contururi corecte se află şi contururi necorespunzătoare. Odată îndepărtaţi, la finalul jocului, soare apare, vesel şi strălucitor. Forma, culoarea şi textura simbolurilor de primăvară sunt foarte bine transpuse în acest joc cu ajutorul căruia copilul îşi va dezvolta creativitatea şi dexteritatea.

 

Toate aceste jocuri au hainele de poveste EduTeca. Lumea magică şi plină de culoare face atractivă orice sarcină de joc, astfel că cei mici vor fi încântaţi de misiunea primită.

Puteţi să vă bucuraţi de cele 40 de jocuri educaţionale de primăvară comandând prin poştă, curier sau online. Cele 2 CD-uri aferente acestui anotimp sunt disponibile pe www.eduteca.ro/magazin.

Educaţie plăcută!

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare
şi în clasa I


Vă propunem un articol care să răspundă întrebărilor legate de înscrierea copiilor în anul şcolar 2012-2013.

1. În ce clasă îmi înscriu copilul în anul şcolar 2012-2013?

Răspuns: Pentru anul şcolar 2012-2013 înscrierea la şcoală a copiilor care trebuie să înceapă învăţământul primar se va face în funcţie de:

  • vârsta copilului,
  • participarea la grădiniţă,
  • decizia părinţilor, astfel:

Vârsta copilului

În ce clasă se înscrie*

Cum se înscrie

1. Are 7 ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv (născut înainte de 1 septembrie 2005)

În clasa I

Indiferent dacă a fost sau nu a fost la grădiniţă

2. Are 6 ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv (născut între 1 septembrie 2005 şi 31 august 2006 inclusiv)

În clasa I

La solicitarea scrisă a părintelui/tutorelui legal instituit, dacă:

  • frecventează, în anul şcolar 2011-2012, grupa mare, pregătitoare pentru şcoală

SAU

  • nu frecventează grupa mare, pregătitoare pentru şcoală, dar evaluarea de către experţi a dezvoltării copilului atestă pregătirea acestuia pentru parcurgerea cu succes a clasei I**

În clasa pregătitoare

La solicitarea părintelui/tutorelui legal instituit și dacă nu sunt îndeplinite cerinţele de mai sus pentru înscrierea în clasa I

3. Are 6 ani împliniţi între 1 septembrie 2012 şi 31 decembrie 2012 (născut între 1 septembrie şi 31 decembrie 2006, inclusiv)

În clasa pregătitoare

Dacă părintele/tutorele legal instituit solicită în scris acest lucru şi dacă evaluarea de către experţi atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare**

La grădiniţă, în grupa mare

Dacă părintele/tutorele legal nu doreşte înscrierea în învăţământul primar sau dacă evaluarea dezvoltării copilului de către experţi recomandă înscrierea la grădiniţă**

*Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor soluţiona orice situaţie în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii.
**La fel ca în anii precedenţi, fiecare locuinţă este arondată unei şcoli, numită școală de circumscripție. Respectiva şcoală vă va furniza toate datele referitoare la procesul de evaluare a dezvoltării copilului.


2. În ce clasă se înscriu copiii care au cerinţe educaţionale speciale?
R. Copiii cu cerințe educaționale speciale pot fi înscriși în învățământul de masă sau în învățământul special. Conform legii, în clasa pregătitoare din învăţământul special sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale, care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor/a tutorilor legali instituiți, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copii cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani la data începerii anului şcolar.

3. Unde, cine şi când va face evaluarea dezvoltării copilului?
R. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului, în cazul în care aceasta se impune, se va face sub coordonarea Centrului Judeţean / al Municipiului București de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/ CMBRAE), la sediul acestuia sau în diferite zone ale judeţului, pentru a facilita accesul părinţilor şi copiilor la evaluare. Evaluarea se va realiza de către specialişti, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii în clasa pregătitoare (20-29 februarie 2012). Rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului este comunicat, în scris, părintelui/tutorelui legal instituit care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat. La fel ca în anii precedenţi, fiecare locuinţă este arondată unei şcoli. Școala de circumscripție vă va furniza toate datele referitoare la procesul de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copilului.

4. La ce şcoală poate merge copilul în anul şcolar 2012-2013?
R. La fel ca în anii precedenţi, fiecare locuinţă este arondată unei şcoli de circumscripție, care are obligaţia de a şcolariza copilul, dacă dumneavoastră solicitaţi şcolarizarea la acea şcoală. Trebuie să ştiţi că şcolarizarea copilului se poate face şi în altă unitate de învăţământ decât cea la care este arondat domiciliul, dacă solicitaţi acest lucru, în limita locurilor disponibile la acea unitate de învăţământ. Dacă la respectiva unitate de învăţământ există mai multe cereri decât locuri disponibile, departajarea se va face cu transparenţă şi echitate, pe baza unor criterii clare. (Vezi alin. 8)

5. Cum se face înscrierea copilului la o şcoală cu predare în limba unei minorităţi naționale?
R. Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau în clasa I în unităţile de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale se face la fel cu înscrierea copiilor în celelalte unităţi ale învăţământului de stat. În localităţile în care majoritatea unităţilor de învăţământ sunt cu predare în limba română şi există un număr mic de unităţi de învăţământ/secţii cu predare în limba unei minorităţi naţionale, comisiile judeţene/comisia municipiului Bucureşti vor stabili circumscripţii şcolare specifice pentru copiii care au ca limbă maternă limba respectivă. Dacă într-o localitate există o singură unitate de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naționale, atunci circumscripţia şcolară specifică pentru copiii care au ca limbă maternă limba minorităţii respective cuprinde întreaga localitate. Aceste reglementări se aplică în mod similar pentru unităţile de învăţământ cu predare în limba română, din localităţile în care majoritatea unităţilor de învăţământ sunt cu predare într-o limbă a minorităţilor naţionale. Pentru unităţile de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale, înscrierea copiilor aparţinând minorităţii naţionale respective se face în prima etapă de înscriere. În etapele următoare, pot participa la înscriere, pe locurile disponibile, copiii care au altă limbă maternă decât limba respectivă.

6. Poate copilul meu să meargă la altă şcoală decât cea la care este arondată locuinţa?
R. Da. Puteţi opta pentru o altă şcoală decât cea la care sunteţi arondat, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii (în perioada 20-27 martie).

7. Unde depun dosarul?
R. Dosarul cu toate documentele se depune la şcoala la care solicitaţi înscrierea. Personalul specializat din şcoală va procesa dosarul dumneavoastră. Este inutil să depuneţi mai multe dosare, la mai multe şcoli, pentru că procesarea este informatizată şi aplicaţia informatică nu va permite înscrieri multiple.

8. Cum se va face departajarea copiilor care solicită înscrierea în altă şcoală decât cea la care este arondat domiciliul, în situaţia în care sunt mai multe solicitări decât numărul de locuri disponibile?
R. În situaţia în care pentru o anumită şcoală sunt mai multe solicitări decât numărul de locuri disponibile după înscrierea copiilor din circumscripţia şcolară respectivă, departajarea copiilor înscrişi se va face în raport cu următoarele criterii: a) existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap; b) existenţa unui document care dovedeşte că elevul este orfan de ambii părinţi sau provine de la o casă de copii; c) existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un părinte sau provine dintr-o familie monoparentală; d) existenţa unui document care dovedeşte că unul dintre părinţi este cadru didactic/cadru didactic auxiliar/angajat în învăţământ; e) existenţa unui frate/a unei surori a candidatului înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea. Unităţile de învăţământ pot stabili criterii specifice, pe lângă cele obligatorii de mai sus, în cazul în care există mai mulţi copii care nu pot fi departajaţi de criteriile anterioare. Este interzisă includerea printre criteriile specifice a oricăror tipuri de teste, examene, etc. Stabilirea criteriilor specifice se face la începutul perioadei de înscriere şi se anunţă public. Modificarea lor ulterioară este interzisă.

9. Cum îmi înscriu copilul?
R. Înscrierea copiilor se va face în urma completării de către personalul şcolii a unei fişe-tip de înscriere, în prezenţa părinţilor. Completarea fişei-tip de înscriere se face la secretariatul şcolii la care sunteţi arondat, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii. Completarea fişei-tip va dura aproximativ 10 minute. Procedura de înscriere este valabilă şi pentru înscrierea copiilor în unităţile de învăţământ particular. Pentru completarea fişei-tip de înscriere părintele va depune o fotocopie a buletinului său de identitate şi o fotocopie a certificatului de naştere al copilului, care vor fi certificate conform cu originalul de către secretariatul unităţii de învăţământ. Pentru aceasta, părintele trebuie să aibă asupra lui documentele în original. În situaţia în care părintele optează pentru înscrierea copilului într-o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, acesta va depune şi documentele care dovedesc modul în care sunt îndeplinite criteriile care permit departajarea. După completarea de către personalul şcolii a fişei-tip de înscriere, părintele va semna pentru validarea corectitudinii datelor.

10. La înscriere, trebuie să venim cu copilul?
R. Nu. Prezenţa copilului nu este nici necesară şi nici recomandată.

11. Când îmi înscriu copilul?

R. Înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I se face în etape succesive, după cum urmează:

  • Etapa 1 (5-16 martie 2012) – vor fi înscrişi copiii care solicită înscrierea la şcoala de circumscripţie;
  • Etapa 2 (20-27 martie 2012) – vor fi înscrişi copiii care solicită înscrierea la o altă unitate şcolară decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere după repartizarea copiilor din circumscripţia şcolară a unităţii de învăţământ solicitate;
  • Etapa 3 (23-25 aprilie 2012) — sunt înscrişi copiii care au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri sau cei care nu au participat până acum la nicio etapă de înscriere şi, în această etapă, solicită înscrierea la şcoala de circumscripţie;
  • Etapa 4 (2-9 mai 2012) — este asigurată înscrierea copiilor care nu au participat la etapele anterioare sau nu au fost înmatriculați, din diferite motive.

12. Cum voi afla rezultatul?
R. Rezultatul va fi afişat la unitatea de învăţământ la care aţi depus cererea.

13. Îmi pot fi ceruţi bani în momentul înscrierii copilului la şcoală?
R. Nu. Acest lucru este strict interzis în învăţământul de stat. Părintele/tutorele legal instituit nu trebuie să plătească nimic în momentul înscrierii copilului la şcoală în învăţământul de stat. Solicitarea unor sume de bani sau a oricărui alt avantaj material este un abuz şi puteţi reclama acest lucru la telverde 0 800 801 100.

14. Va fi testat copilul meu pentru înscrierea la şcoală?
R. Nu. Copilul nu va fi testat pentru înscrierea la şcoală. La această vârstă, toţi copiii au dreptul la un învăţământ de calitate. Sunt strict interzise testările sau alte metode de ierarhizare presupus valorică a copiilor.

15. Ce va învăţa copilul meu?
R. În clasa pregătitoare copilul dumneavoastră va învăţa prin metode adecvate vârstei tot ceea ce îi este necesar pentru a face faţă cu succes clasei I. De exemplu, copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor şi a literelor, vor învăţa să observe mediul înconjurător şi să interacţioneze cu ceilalţi copii şi cu adulţi prin jocuri didactice, activităţi în echipă, activităţi de descoperire, prin desen sau muzică. Nu în ultimul rând, copiii vor beneficia de ore special destinate unei pregătiri fizice armonioase. Pentru aceasta, copiii vor beneficia de programe şcolare realizate de cei mai buni specialişti şi de resurse de învăţare variate şi adecvate vârstei.

16. Cine va preda la clasa pregătitoare?
R. La clasa pregătitoare va avea dreptul de a preda, conform legii, orice cadru didactic care este calificat să predea în învăţământul primar. Necesarul de cadre didactice va fi acoperit cu personal calificat. Cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare vor beneficia, înainte de începerea anului şcolar 2012-2013, de o formare specifică.

17. În clasa pregătitoare copilul meu va primi note sau calificative?
R. Pe parcursul clasei pregătitoare, copilul NU VA DA NICIUN TEST DE EVALUARE şi nu va primi nici note şi nici calificative. Este posibil ca pe parcursul anului şcolar cadrul didactic să utilizeze modalităţi de încurajare şi de recompensare specifice vârstei (buline de diferite culori etc.). Evaluarea copilului se va face la sfârşitul anului şcolar sub forma unui raport scris întocmit de învăţător/învăţătoare. Din acest raport veţi putea afla care este gradul dezvoltării fizice şi psiho-intelectuale, nivelul utilizării limbajului şi disponibilităţile de comunicare ale copilului. Vi se vor mai furniza date privind nivelul capacităţilor de învăţare şi informaţii privind atitudinea copilului faţă de învăţare. Acest raport va fi întocmit de către un specialist (cadru didactic) pe baza observării sistematice a progresului elevului, pe tot parcursul anului şcolar.

18. Cum va fi organizată sala de clasă?
R. Sala de clasă va fi adaptată vârstei copiilor în aşa fel încât să permită învăţarea prin joc şi pregătirea pentru clasa I. Se vor utiliza resurse de învăţare adecvate vârstei copiilor.

19. Unde mă informez suplimentar?

R. Informaţii suplimentare referitoare la înscrierea copiilor în clasa pregătitoare puteţi afla gratuit:

  • Direct de la unităţile de învăţământ, care sunt instruite în acest sens
  • Telefonic de la Inspectoratele şcolare judeţene şi al Municipiului Bucureşti, la telverde: 0 800 816 ABC (ABC – indicativ judeţ, de exemplu Bucureşti 021, Arad 257, Brăila 239 etc.), Luni – Vineri, între orele 9.00- 17.00.

Promoţii revista Mami – Primăvara

EduTeca şi revista Mami vă oferă un mini CD cu jocuri de primăvară.

În fiecare zi ne dorim ce este mai bun pentru copiii noştri. Vrem ca ei să înveţe şi să-şi dezvolte cunoştinţele într-un mod cât mai armonios.

Seria Anotimpurile din Colecţia EduTeca s-a născut din dorinţa de a-i ajuta pe copii să înveţe în timp ce se joacă, întâlnindu-i acolo unde ei îşi petrec cel mai mult timp: în faţa calculatorului.

 

Colecţia EduTeca – Seria Anotimpurile

Seria Anotimpurile este formată din 8 CD-uri educaţionale pentru preşcolari. Pentru fiecare anotimp există câte două CD-uri educaţionale, cu câte 20 de jocuri pe CD.

Aplicaţiile de pe CD-uri sunt activităţi educaţionale complexe, create cu ajutorul pedagogilor, educatorilor şi psihologilor.

Într-o lume magică, de poveste, plină de culoare, aventură, personaje misterioase şi multe obiective de îndeplinit, copilul va învăţa şi va cunoaşte tainele anotimpurilor şi a lumii înconjurătoare.

Am ales anotimpurile pentru a-i învăţa pe cei mici lucrurile specifice fiecărui anotimp: schimbările vremii, păsări şi animale, flori, fructe şi legume, sărbători şi tradiţii. Jocurile includ o paletă largă de „exerciţii“: numărare, colorare, puzzle, labirint, adunări şi scăderi, crescător, descrescător dar şi animaţii expozitive.

Anotimpurile înseamnă:

  • descoperire intuitivă
  • cultivarea creativităţii
  • îmbunătăţirea dexterităţii
  • dezvoltarea imaginaţiei
  • 150 de jocuri educaţionale pentru copii preşcolari
 
Revista Mami de martie vă oferă 5 din jocurile EduTeca într-un mini CD. Restul de 150 de jocuri educaţionale sunt disponibile pe CD-urile complete EduTeca. Pentru mai multe detalii legate de CD-uri vă rugăm vizitaţi www.eduteca.ro/magazin.

Comandă online

Vreau să cumpăr online (cu cardul) seria de licenţiere şi să downloadez direct kitul de instalare.

Comandă prin poştă

Vreau să comand CD-urile EduTeca prin Poşta Româna sau Fan Courier cu plata ramburs.

Suntem o comunitate

EduTeca este o comunitate. Suntem mândri că avem 25 000 de prieteni pe pagina noastră de Facebook (Şi creştem!).

Pagina comunitate.eduteca.ro este un loc de întâlnire unde postăm articole, informaţii, noutăţi, ştiri şi concursuri, toate relevante pentru educaţia copiilor noştri. Este foarte importantă părerea dumneavoastră. De aceea, această pagină este o invitaţie la dialog pentru toţi cei care cred în puterea educaţiei de a schimba lumea.

EduTeca este educaţia viitorului pentru că astăzi, utilizarea tehnologiei în educaţie este un plus de netăgăduit. EduTeca înseamnă joc şi joacă, prieteni, dialog, Zâne, spiriduşi şi multă aventură.

Ce aduce în plus utilizarea tehnologiei în educaţie

  Există multe exemple de educaţie asistată de calculator. Abordările cele mai bune sunt reinventate pe măsură ce tehnologia şi mintea umană evoluează. Dacă în urmă cu 10 ani, folosirea calculatorului era ceva specific adulţilor, sau cel mult adolescenţilor, astăzi computerul şi dispozitivele inteligente fac parte din viaţa tuturor. În aceste condiţii este justificată introducerea învăţământului asistat de calculator încă de la vârste fragede, când copilul poate asimila foarte uşor lucrul cu aceste instrumente indispensabile viitorului său. O altă faţă a aceleaşi monede este cea legată de calitatea materialelor suport pentru învăţare. Faţă de metodele şi uneltele clasice de predare, conţinutul în format digital aduce un plus de netăgăduit. Dacă de acesta pot beneficia adulţii şi tinerii, de ce nu şi copiii încă de la vârste fragede? Totul ţine de abordare şi de perspectivă. Ce aduce în plus utilizarea tehnologiei în educaţie:
  • interactivitate
  • atractivitate
  • mobilitate
  • rapiditate
Introducerea tehnologiei în educaţie transformă predarea statică într-una dinamică. Pe calculator, lucrurile prind culoare şi formă. Pentru copii, transformarea unor obiective didactice într-un joc pe calculator face ca aceştia să accepte inconştient sarcinile propuse. Astfel, urmând povestea propusă şi intrând practic în joc, copilul acumulează noi cunoştinţe fără a depune un efort clasic de învăţare. Când procesul învăţării este situat înaintea procesului de predare, elevul este principalul beneficiar.

Grădiniţele Waldorf în România

  În România, învăţământul Waldorf este învăţământ de stat, organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului. La nivel naţional sunt înregistrate peste 30 de unităţi de învățământ. În Bucureşti, conform site-ului Federaţiei Waldorf, sunt 4 grădiniţe şi o şcoală. Vă provocăm la o discuţie despre grădiniţele Waldorf în România. Cum este implementată această metodă de predare? Cum se adaptează în cadrul sistemului românesc de învăţământ? Sunt grădiniţele Waldorf o alegere bună pentru copiii noştri? Aşteptăm părerile dumneavoastră legate de acest subiect. Dacă aveţi sau aţi avut un copil care urmează/a urmat cursurile unei astfel de grădiniţe, dacă predaţi la o grădiniţă Waldorf, împărtăşiţi-ne experienţa dumneavoastră. Acest post este unul deschis. Vom updata şi edita postul cu părerile dumneavoastră. Pentru ca acest lucru să fie posibil, vă rugăm comentaţi la finalul acestui post, pe comunitate.eduteca.ro.

Alătură-te echipei EduTeca!

 

Ce dorim: – implicare şi simţ de răspundere. Pentru informaţii, trimite un email la contact@eduteca.ro. Te rugăm să specifici în mesaj Nume, Prenume, Adresa, Număr de telefon, Vârsta şi, important, de ce doreşti să devii agent EduTeca. Noi îţi vom trimite înapoi pe email detaliile referitoare la post. Echipa EduTeca